In ceata

De cele mai multe ori suntem invaluiti in ceata si...ceea ce e trist ,e ca ne place.E mult prea greu sa incerci sa vezi dincolo de o aparenta,sa incerci sa citesti printre randuri...
E mult mai usor sa te plimbi printre masti vesele sau triste,mai mult sau mai putin expresive...ce conteaza ce se ascunde in spatele mastii?Conteaza doar imaginea pe care ne-o creem noi ,fara sa depunem prea multe eforturi...avem impresia ca hainele,culoarea pielii,fizicul...spun tot...si totusi...

Invazie de culoare in marea gri

Imi place sa ma plimb pe strazi si sa privesc oamenii...din spatele unor ochelari negri...ei nu trebuie sa stie ca-i privesc...
Ochii spun multe povesti...de cele mai multe ori triste si se citeste resemnarea pe atatea chipuri si...totusi caut zambete,dar sunt atat de greu de gasit.Se pare ca oamenii si-au pierdut lumina din ochi si au uitat sa viseze...nu mai au timp...
Trebuie sa fugim mereu,din ce in ce mai repede,trebuie sa gasim acel drum...unicul strajuit de tei infloriti,dar ..ratacim pe strazi acoperite de frunze moarte si parca ne-necam in praf si...vrem sa renuntam si...multi au renuntat deja si...s-au pierdut,ratacind printr-un labirint fara vise ,unde totu-i invaluit de ceata...
De ce sa ne pierdem si noi ,de ca sa renuntam la vise,la povesti,la farama aceea de inocenta,care ne-a ramas din copilarie??De ce am uitat sa fim copii si sa ne bucuram de fiecare lucru marunt,precum o raza de soare sau o plimbare pe camp in toiul verii sau...sa radem in hohote pana ne doare burta si...sa nu ne mai amintim motivul???????
Brusc ,zambetul unui copil aduce un strop de culoare si griul devine curcubeu si...il privesc ,il privesc indelung,dar nu din spatele ochelarilor negri...nu mai am nevoie de ei...am gasit un zambet sincer ,nu o grimasa si rad ,rad in hohote si nu ma pot opri si...nici nu vreau...

Suflet fara aripi

Azi mi-am lasat sufletul sa doarma...e obosit...e mult prea obosit,trebuie sa se odihneasca...De ce e obosit?Pentru ca s-a hranit cu prea multe vise,prea multe iluzii si uneori...a zburat sau...a visat c-a zburat si acum...nu mai poate sa mearga sau...nu vrea...E mult prea greu sa te plimbi printre masti...sa trebuiasca sa fii gri.Lui nu-i place griul,nu-i place pamantul populat de roboti...ii plac norii...se plimba mereu printre ei...E-asa frumos acolo sus!Totu-i atat de alb si pufos si ...poti asculta vantul si...ploaia si uneori e-atat de liniste...acolo inca n-au omorat linistea,dar prea multa liniste...l-apasa si nu poate sta locului,vrea sa atinga soarele...dar stie ca nu se poate.Totusi...isi ia avant si zboara spre el ,dar...soarele-i topeste aripile si ...cade,cade...in abis.
Sufletul e obosit...nu mai are aripi...nu mai poate zbura,iar aici,jos e greu...

LA MULTI ANI COPILE!!!!!!!!!

Azi totul e culoare ,totul e scaldat in lumina creatiei si zburam pe aripile imaginatiei si suntem ceea ce vrem noi sa fim ca lumea e a noastra .Suntem niste copii mari care si-au dat demisia din functia de adult si ne bucuram de toate lucrurile marunte,radem in hohote si uitam de griji,redevenim noi...copiii frumosi care n-au uitat sa viseze si sa zambeasca...

Teatru,teatru,teatru....

Am vazut "Revizorul "cu DL ACTOR HORATIU MALAIELE care m-a impresionat prin harul lui.Am ras,m-am minunat (daca pot spune asa),am avut impresia ca pe scena se deruleaza mai mult decat un spectacol pentru ca in fata noastra nu mai erau actori,ci personaje vii si parca tot griul din viata cotidiana s-a transformat in stralucire ...E atat de frumos sa fii la un metru de o scena care straluceste ,datorita talentului si sudorii unor oameni care nu au uitat sa spuna povesti,care ne coloreaza realitatea si nu ne lasa sa fim gri...

NU INTELEG

Nu inteleg cum o persoana matura,elevata (teoretic doar)poate jigni un copil si mai mult decat atat il poate agresa si sustine cu nonsalanta contrariul...si se poate privi in oglinda zambind,desi copilul agresat se-nneca in lacrimi si poate ca si-a pierdut zambetul pentru totdeauna...Nu inteleg,e mult prea greu ...

Evasion vers....l'interieur....

Parfois ,on a besoin d'evader dans un univers ou le temps insensible n'existe pas,mais seulement la duree fragmentaire,ce temps sensible qui tient de l'ame et qui nous appartient, sans le savoir...C'est notre monde interieur ,qu'on a la tendence d'ignorer souvent et ce serait dommage de l'oublier,car...ce serait l'oubli de l'ame...

Zbor frant

M-am saturat sa inghit praf,sa fiu mereu cu picioarele pe pamant,inconjurata de roboti pragmatici si gri...asa ca zbor...Mai degraba incerc sa zbor,pt ca aripile ma dor din ce in ce mai rau si...simt cum se frang incet,incet,aproape imperceptibil pt altii,dar...mastile astea...nu pot observa nimic,iar eu...zbor...vreau sa simt norii...dar nu ma pot apropia...ma prabusesc si...ma pierd printre masti si...caut zambete,dar vad numai grimase.
Nu pot,nu pot ramane inchisa in lumea de jos,am nevoie de aripi,nu pot renunta,nu voi renunta...imi voi construi altele si voi zbura departe,departe de lumea asta a viselor moarte si...voi crea o alta,in care oamenii nu au uitat sa zambeasca,sa fie copii uneori si...sa spuna povesti...

O lacrima

Azi,chipul trist al unui copil mi-a ramas intiparit pe retina...avea o lacrima in coltul ochiului stang ...L-am privit ,am vrut sa spun ceva,dar...am preferat sa ma asez si sa incerc sa-i sterg lacrima.In momentul ala s-a intors brusc,a zambit fortat si a spus :"Nu plang,eu nu plang niciodata,sunt doar alergic la praf si...la oameni rai!"

O noua zi ploioasa

De ceva vreme simt o nevoie acuta de soare,desi nu urasc ploaia...are si ea o muzicalitate aparte.Oamenii insa sunt prea grabiti,nu mai aud cantul ploii,simt doar umezeala si totul devine parca si mai gri.Sa fie vina ploii??????????Oare din cauza ei am uitat sa visam si devenim din ce in ce mai innorati???
Maine probabil va fi soare si vom invata din nou sa zambim si vom vedea mai multe chipuri luminoase,vom alerga fara tinta,cu capul in nori si ne vom pierde printre vise...ar fi frumos....dar...