M-am saturat sa inghit praf,sa fiu mereu cu picioarele pe pamant,inconjurata de roboti pragmatici si gri...asa ca zbor...Mai degraba incerc sa zbor,pt ca aripile ma dor din ce in ce mai rau si...simt cum se frang incet,incet,aproape imperceptibil pt altii,dar...mastile astea...nu pot observa nimic,iar eu...zbor...vreau sa simt norii...dar nu ma pot apropia...ma prabusesc si...ma pierd printre masti si...caut zambete,dar vad numai grimase.
Nu pot,nu pot ramane inchisa in lumea de jos,am nevoie de aripi,nu pot renunta,nu voi renunta...imi voi construi altele si voi zbura departe,departe de lumea asta a viselor moarte si...voi crea o alta,in care oamenii nu au uitat sa zambeasca,sa fie copii uneori si...sa spuna povesti...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu