Invazie de culoare in marea gri

Imi place sa ma plimb pe strazi si sa privesc oamenii...din spatele unor ochelari negri...ei nu trebuie sa stie ca-i privesc...
Ochii spun multe povesti...de cele mai multe ori triste si se citeste resemnarea pe atatea chipuri si...totusi caut zambete,dar sunt atat de greu de gasit.Se pare ca oamenii si-au pierdut lumina din ochi si au uitat sa viseze...nu mai au timp...
Trebuie sa fugim mereu,din ce in ce mai repede,trebuie sa gasim acel drum...unicul strajuit de tei infloriti,dar ..ratacim pe strazi acoperite de frunze moarte si parca ne-necam in praf si...vrem sa renuntam si...multi au renuntat deja si...s-au pierdut,ratacind printr-un labirint fara vise ,unde totu-i invaluit de ceata...
De ce sa ne pierdem si noi ,de ca sa renuntam la vise,la povesti,la farama aceea de inocenta,care ne-a ramas din copilarie??De ce am uitat sa fim copii si sa ne bucuram de fiecare lucru marunt,precum o raza de soare sau o plimbare pe camp in toiul verii sau...sa radem in hohote pana ne doare burta si...sa nu ne mai amintim motivul???????
Brusc ,zambetul unui copil aduce un strop de culoare si griul devine curcubeu si...il privesc ,il privesc indelung,dar nu din spatele ochelarilor negri...nu mai am nevoie de ei...am gasit un zambet sincer ,nu o grimasa si rad ,rad in hohote si nu ma pot opri si...nici nu vreau...